Episcopi Martiri – Biserica Română Unită cu Roma, Greco Catolică

Cei șapte Episcopi martiri

În 2 iunie 2019, în cadrul unei vizite pastorale în România, Papa Francisc beatifică la Blaj – centrul Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică – șapte Episcopi greco-catolici români care au suferit martirul sub regimul comunist la jumătatea secolului XX. Oferim aici scurte biografii ale acestora.

1. Episcopul Vasile Aftenie

Vasile Aftenie s-a născut la 14 iulie 1899 la Lodroman, județul Alba. După școala elementară urmată în satul natal, a frecventat cursurile Gimnaziului Greco-Catolic de la Blaj. În 1919 a intrat la Seminarul Teologic Greco-Catolic din Blaj, apoi a fost trimis la Roma ca student la Colegiul Pontifical Grec. Întors în țară – după obținerea doctoratului în teologie în 1925 la Ateneul De Propaganda Fide – a îndeplinit diverse funcții la Curia Arhieparhială din Blaj. Acolo a fost hirotonit preot la 1 ianuarie 1926. A fost numit profesor la Academia Teologică din Blaj. În 1934 a primit funcția de protopop de București. În 1938 a fost numit canonic în Capitlul de la Blaj, iar în 1939 a devenit rector al Academiei Teologice blăjene. În 1940 a fost numit episcop auxiliar al Arhieparhiei de Alba Iulia și Făgăraș și i s-a încredințat funcția de vicar general pentru București și Vechiul Regat.

După instaurarea regimului comunist în România, autoritățile au trecut la aplicarea planului de „lichidare” a Bisericii Greco-Catolice, prin „unificarea” ei cu Biserica Ortodoxă Română, plan preluat după modelul stalinist. Împreună cu toți ceilalți episcopi greco-catolici, episcopul Aftenie și-a apărat Biserica, a refuzat toate așa-numitele „invitații” de a trece la ortodoxie și i-a pregătit pe credincioși pentru zilele grele care urmau.

A fost arestat în noaptea de 28/29 octombrie 1948, împreună cu întregul Episcopat greco-catolic. Aflându-se în subsolul Ministerului de Interne de la București, în urma violențelor fizice și psihice suferite în timpul celor 10 luni de anchetă, a murit la „spitalul” închisorii Văcărești, la 10 mai 1950. A fost înmormântat în Cimitirul Bellu Catolic din București, sub supravegherea Securității. Osemintele sale actualmente sunt depuse în Biserica „Bunavestire” (Acvila) din București.

2. Episcopul Valeriu Traian Frențiu

Valeriu Traian Frențiu, fiu de preot greco-catolic, s-a născut la Reșita, județul Caraș-Severin, la 25 aprilie 1875. A frecventat școala elementară în localitatea natală, apoi Gimnaziul Greco-Catolic din Blaj. A fost trimis, din partea Eparhiei de Lugoj, la Seminarul Central din Budapesta. Hirotonit preot la Lugoj în 20 septembrie 1898, a fost apoi trimis la Viena, la Augustineum, unde a obținut doctoratul în teologie în 1902.

Întors în Eparhie, a îndeplinit diferite funcții în Curie, după care a fost numit protopop de Cugir (1904), Vicar foraneu de Hațeg (1912). În 14 ianuarie 1913 a fost consacrat episcop de Lugoj. În 1922 a fost transferat ca episcop de Oradea. A dezvoltat școlile confesionale de la Oradea și Beiuș, unde a adus Călugării Asumpționiști și Franciscani. A promovat viața spirituală a clerului și a credincioșilor. În 1941-1947 a fost numit Administrator Apostolic al Arhieparhiei de Alba Iulia și Făgăraș, rămânând în același timp episcop de Oradea.
A fost arestat în noaptea de 28/29 octombrie 1948, odată cu ceilalți episcopi greco-catolici români.

Alături de aceștia, a fost dus mai întâi în lagărul organizat de Securitate în vila patriarhală de la Dragoslavele, apoi în lagărul organizat la mănăstirea ortodoxă de la Căldărușani. În 1950 a fost transferat în închisoarea cu regim de exterminare de la Sighet unde, grav bolnav, a murit la 11 iulie 1952. A fost înmormântat în Cimitirul orașului de pe strada Rodnei din Sighet, mormântul său fiind necunoscut.